Să construim o lume mai sănătoasă, mai echitabilă
- 869 просмотров
La 7 aprilie marcăm Ziua Mondială a Sănătății. În acest an ne propunem Să construim o lume mai sănătoasă, mai echitabilă. Sănătatea este un drept, iar echitatea în sănătate înseamnă că fiecare dintre noi are acces egal la servicii calitative de sănătate.
În acest context, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) vine cu un apel către toți factorii de decizie de a aborda – prin politici sociale – problema inechităților în sănătate. Discriminarea și excluderea sunt bariere de acces la servicii de îngrijiri medicale. Politicile OMS cu privire la echitatea în domeniul sănătății au demonstrat că aplicându-le, guvernele pot contribui la reducerea lacunelor, având impact pozitiv asupra sănătății și bunăstării oamenilor:
- Reducerea poverii plăților de buzunar pentru serviciile de sănătate, asigurarea accesului tuturor la asistență medicală și a accesibilității financiare;
- Îmbunătățirea protecției sociale cu scopul reducerii inechității privind veniturile și garantarea unui venit de bază;
- Sporirea investițiilor în locuințe calitative și la prețuri accesibile și asigurarea securității și prosperării comunităților locale;
- Oferirea suportului persoanelor în obținerea unei munci decente în condiții sănătoase și reducerea șomajului;
- Consolidarea sistemelor educaționale, a cunoștințelor și abilităților pe tot parcursul vieții – nivelul de educație în sănătate crește capacitatea oamenilor de a-și controla viața;
- Sporirea responsabilității civice, reducerea criminalității și crearea relațiilor sociale.
Statele membre ale OMS au decis, în unanimitate, ca 2021 să fie declarat Anul internațional al lucrătorilor medicali și al îngrijitorilor (International Year of Health and Care Workers), în semn de recunoaștere a devotamentului și a sacrificiului milioanelor de medici și de asistenți medicali, care luptă stoic cu pandemia COVID-19 și asigură sănătatea întregii populații de pe glob, precum și pentru a accentua necesitatea perfecționării politicilor de stat pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și asigurarea unui statut social merituos acestei categorii de angajați.
Astăzi este un prilej pentru a accentua rolul vital al tuturor lucrătorilor medicali în salvarea vieților și menținerea sănătății oamenilor. În acest context, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” relansează campania „Recunoștință și apreciere lucrătorilor medicali”, prin diverse acțiuni de gratitudine, apreciere, încurajare și de susținere a acestora în exercitarea misiunii nobile, pentru responsabilitatea și spiritul civic de care dau dovadă.
Acțiunea se va desfășura până la 31 decembrie 2021 și are ca scop valorificarea rolului personalului medical și al îngrijitorilor în societate. Astfel, pe pagina oficială de Facebook a Universității vom posta periodic desene sugestive, mesaje sau istorioare despre medici, asistente medicale sau angajați din sistemul medical din țară. Fiecare dintre Dumneavoastră poate scrie și expedia un mesaj de mulțumire adresat lucrătorilor medicali (pe relatiipublice@usmf.md) cu care, eventual, ați interacționat și considerați că merită să-i onorați și să faceți publică experiența trăită.
Reamintim că în 2020, la nivel internațional, a fost marcat Anul Asistenților Medicali și al Moașelor, iar la nivel național – Anul Lucrătorului Medical, în semn de apreciere a eforturilor și a muncii asidue în asigurarea sănătății oamenilor.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii