Tehnici de comunicare și relații publice marca Deutsche Welle Akademie
- 822 vues
Reprezentanții Grupului național de comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19 și specialiști în comunicare de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au fost instruiți privind comunicarea eficientă și informarea populației despre vaccinarea împotriva COVID-19. Cursul de instruire a fost organizat de Deutsche Welle Akademie (DWA), formatori – Daniela Wiesler, șefa Departamentului Consultanță în Comunicare și Instruire, Constanze Abratzky, trainer, și Christoph Steegmans, consultant în comunicare cu o experiență de 25 de ani în parlamentul și guvernul german.
Subiectele abordate țin de: proiectarea strategiei de comunicare, inclusiv planul de acțiuni cu obiective și posibile riscuri, tehnici și instrumente de comunicare internă și externă, modalități de transmitere a mesajelor instituțiilor publice responsabile de gestionarea crizei pandemice COVID-19, monitorizarea eforturilor de comunicare, managementul de conținut, evaluarea campaniilor de relații publice ș.a.
La deschiderea evenimentului a fost invitată prim-prorectorul Olga Cernețchi, care în numele administrației Universității, a venit cu un mesaj de salut în adresa formatorilor germani, apreciind actualitatea și relevanța subiectului abordat în scopul fortificării continue a capacităților de comunicare instituțională pentru gestionarea eficientă a situației epidemiologice.
Daniela Wiesler, șefa Departamentului Consultanță în Comunicare și Instruire DWA, a menționat că, în Moldova, problema imunizării populației împotriva COVID-19 este de aceeași natură ca și în restul lumii: rata de vaccinare foarte joasă din cauza dezinformării și a miturilor. „Oamenii au anumite temeri să se imunizeze, dar trebuie convinși că vaccinarea este necesară. Este o provocare să ajungem cu mesaje clare la oameni, să le câștigăm încrederea, iar acest lucru e posibil doar printr-o comunicare transparentă și oferirea informațiilor veridice. Nu avem experiență în gestionarea unor asemenea crize sanitare și, respectiv, nu avem multe dintre răspunsuri, nimic nu este sigur și nici nu știm care va fi următorul pas și dacă vor exista alte varietăți. Așadar, persoanele care trebuie să vorbească în fața publicului au nevoie de instruire. Dat fiind faptul că dispuneți de cunoștințe bazate pe evidențe, este foarte important să le prezentați și să le formulați în mod simplu și concis pentru a fi pe înțelesul tuturor. Și, desigur, Universitatea reprezintă oameni profesioniști care pot oferi această informație”, a accentuat comunicatorul DWA.
Profesorul universitar Ninel Revenco a apreciat sesiunea de instruire ca fiind foarte utilă și captivantă, consultanții DWA oferind, cu generozitate, cunoștințele lor în materie de comunicare și relații publice. „Experții DWA au calificat USMF „Nicolae Testemițanu” drept o comunitate unită, care a demonstrat pe parcursul pandemiei deschidere nu doar în comunicare, dar și în acțiuni, și este un partener de forță în impulsionarea procesului de imunizare împotriva COVID-19. Astfel, trainingul a fost orientat spre optimizarea și fortificarea capacităților noastre în comunicare și transmiterea mesajelor cheie grupurilor țintă, pentru accelerarea procesului de imunizare și, respectiv, de combatere a pandemiei”, a concluzionat profesorul.
Atelierul de lucru „Consultanță în comunicare” s-a desfășurat în zilele de 5 și 6 noiembrie curent, în incinta USMF „Nicolae Testemițanu”. La workshop au participat profesorul universitar Ninel Revenco, șefa Departamentului Pediatrie, președintele Comitetului național de experți în imunizare, șefa Grupului național de experți pentru gestionarea vaccinării; Angela Paraschiv, șefa Disciplinei de epidemiologie, Departamentul Medicină Preventivă, președintele Comisiei de specialitate în epidemiologie a Ministerului Sănătății; Olga Buga, conferențiar universitar, Departamentul Pediatrie, secretar al Societății de Pediatrie din Republica Moldova, Silvia Ciubrei, șefa Departamentului Comunicare și Relații Publice, și Inga Musteață, șef adjunct DCRP, USMF „Nicolae Testemițanu”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii