pharmaceutical activity

Discuții publice asupra legislației referitoare la activitatea farmaceutică

Publicat: 01.12.2022

 

activitate farmaceuticăExperți în farmacie și în legislația referitoare la activitatea farmaceutică s-au întrunit la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” în cadrul unei mese rotunde cu genericul „Dezvoltarea cadrului legislativ privind activitatea farmaceuticii – probleme și soluții”. Evenimentul a fost organizat de Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin” în cadrul proiectului „Armonizarea legislației naționale în domeniul farmaciei la bunele practici internaționale”, implementat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (PAS) cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova, Departamentul Sănătate Publică.

La deschiderea evenimentului a participat și rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, care a accentuat importanța și necesitatea dezvoltării cadrului legal în domeniul farmaceuticii, exponenții acestui domeniu fiind actori importanți ai sistemului de sănătate, societății civile și ai organismelor internaționale, iar dezbaterile publice a cadrului legislativ vor contribui esențial la îmbunătățirea acestuia, în beneficiul societății. Rectorul a subliniat că anume comunicarea și dialogul larg reprezintă o componentă importantă ce asigură succesul.

Svetlana Nicolăescu, secretar de stat la Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, a remarcat relevanța evenimentului pentru domeniul sănătății publice și cel farmaceutic, dar și pentru întreaga societate. „După obținerea statutului de țară candidată la UE, integrarea europeană este o prioritate națională. Recent a fost aprobată Strategia Națională de Dezvoltare Moldova europeană ‘20-’30, unde domeniul farmaceutic, ca parte a strategiei sectoriale Sănătate, este evidențiat drept unul dintre obiectivele prioritare”, a punctat oficialul. În aceeași ordine de idei, ea a menționat că în Planul de acțiuni al Guvernului și al MS este stabilită perfectarea și ajustarea cadrului normativ din acest domeniu la cele mai înalte rigori, care, pe de-o parte, se impune în contextul regional, dar și sub aspectul identificării problemelor existente în sistem.

activitate farmaceuticăConferențiarul universitar Stela Adauji, șefa Catedrei de farmacie socială „Vasile Procopișin”, a accentuat că problema cadrului legislativ privind activitatea farmaceutică persistă încă din perioada proclamării independenței țării, fiind necesară îmbunătățire și dezvoltare continuă. „Ne-am propus să discutăm anumite aspecte, considerente ce necesită a fi aprobate și implementate. Mizăm pe suportul Ministerului Sănătății (MS) în promovarea cadrului legislativ în domeniul asistenței farmaceutice, pentru a deveni funcțional și aplicabil”, a menționat Stela Adauji. 

Liliana Gherman, director al Programului Sănătate Publică, Fundația Soros Moldova, a opinat că evenimentul are drept scop abordarea problemelor din domeniul farmaceutic, dar și identificarea unor căi de soluționare: „În momentul elaborării Legii medicamentului a apărut necesitatea de revizuire a Legii activității farmaceutice, astfel încât aceste proiecte de documente să răspundă necesităților cetățenilor, deoarece scopul primordial este de a asigura accesul la medicamente. Pentru revizuirea și fortificarea domeniilor activității farmaceutice au fost organizate discuții cu reprezentanții ministerului, ai Agenției Medicamentului și ai USMF  „Nicolae Testemițanu” pentru a coordona eficient eforturile tuturor actorilor implicați. OMS oferă un suport consistent MS, în același timp numărul de subiecte importante este impunător, de aceea noi încercăm să suplimentăm acest efort”. 

Masa rotundă a fost organizată în temeiul Ordinului MS, în scopul îmbunătățirii continue a calității serviciilor medicale și farmaceutice, precum și întru perfecționarea nivelului profesional al medicilor și farmaciștilor.

Proiect de lege activitatea farmaciei
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Proiect de lege activitatea farmaciei
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
usmf
activitate farmaceutică
legislaţie
sănătate

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii