rector emil ceban

Interviu cu rectorul Emil Ceban: „Avem certitudinea că tinerii determinați, inteligenți, empatici și sufletiști aleg USMF „Nicolae Testemițanu”

Publicat: 05.08.2022

 

rector emil ceban

Expresia „omul potrivit la locul potrivit” a reflectat dintotdeauna succesul persoanei în societate, iar acesta contează în mare parte de activitatea profesională. Decizia de a dezvolta o carieră în domeniul medical sau farmaceutic poate nu este cea mai ușoară, dar, cu siguranță, este una care îți poate aduce cele mai mari satisfacții. Totul începe acum – odată cu admiterea la USMF „Nicolae Testemițanu”. Iar pentru început, trebuie să fii bine informat. La întrebările care îți pot apărea, cel mai indicat să-ți ofere răspunsuri este rectorul Universității, profesorul universitar Emil Ceban, doctor habilitat în științe medicale.

  – Stimate Domnule Rector, Vă rugăm să ne relatați ce reprezintă astăzi Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”?

Rector Emil Ceban: Calitatea, excelența și performanța definesc astăzi Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, iar pe parcursul celor 76 de ani de activitate ne-am condus strict de aceste valori, adăugând doar aspirații și obiective strategice de dezvoltare instituțională continuă, reieșind din cerințele contemporane. 

În timp, am demonstrat nivelul înalt de pregătire a specialiștilor în domeniul medicinei și farmaciei, bazat pe principiul formării aprofundate și complexe a profesioniștilor din sănătate, în conformitate cu standardele europene de educație medicală.

Mediul în care studiază viitorii specialiști în medicină și farmacie, calitatea predării-învățării-evaluării, excelența în cercetare, notorietatea Universității la nivel mondial, relațiile de colaborare cu partenerii externi, mobilitățile academice, reputația profesorilor și a cercetătorilor, internaționalizarea, accesul la un spectru larg de resurse informaționale de profil medical și farmaceutic ș.a., constituie avantaje indiscutabile ce poziționează Universitatea în topul celor mai cotate instituții din țară.

acreditare internationala usmf

– USMF „Nicolae Testemițanu” este prima și unica instituție de învățământ superior din Republica Moldova acreditată internațional. Cât de important este certificatul de acreditare internațională pentru instituție și ce facilități au studenții și absolvenții Universității?

– Prin acreditarea instituțională conform standardelor Federației Mondiale de Educație Medicală, Universitatea a demonstrat angajamentul său privind calitatea și excelența în instruire și cercetare în domeniul medicinei și farmaciei. Certificatul de acreditare instituțională internațională este un document mult râvnit de comunitatea universitară și constituie o realizare importantă atât pentru imaginea instituției, cât și pentru recunoașterea mondială a diplomelor absolvenților Universității. Totodată, Facultatea de Stomatologie este acreditată de Consiliul Dentar din California, SUA, fapt ce permite admiterea la studii a cetățenilor din acest stat american și recunoașterea diplomelor eliberate de Universitate.

Eforturile noastre sunt concentrate pe îmbunătățirea continuă a calității serviciilor educaționale, a activității de cercetare, asistenței medicale și formării profesionale a specialiștilor pe parcursul întregii vieți ș.a. De aceea, tindem să dezvoltăm și să diversificăm programele de studii și să modernizăm toate activitățile instituționale. În prezent, membrii comunității universitare muncesc asiduu pentru obținerea acreditării internaționale a programelor de studii superioare medicale integrate: Medicină, Stomatologie și Farmacie. În toamnă, programele vor fi evaluate de o comisie externă, în conformitate cu standardele Federației Mondiale de Educație Medicală.

Suntem mândri că absolvenții USMF „Nicolae Testemițanu” sunt remarcați și apreciați în toată lumea. În prezent misiunea comunității universitare este de a menține calitatea învățământului superior medical în corespundere cu standardele internaționale atât pentru a fi competitivi pe piața educațională, cât și pentru a atrage la studii cât mai mulți tineri autohtoni și de peste hotare și a construi un sistem de sănătate de calitate aici, în țară.

– Ce programe noi de studii a pregătit Universitatea în acest an?

– USMF „Nicolae Testemițanu” este mereu preocupată de dezvoltarea  ofertei educaționale în raport cu cerințele societății și a sistemului național de sănătate, în așa fel ca tinerii noștri să aibă posibilități să studieze acasă, fiind alături de cei dragi. În ultimii cinci ani, Universitatea a dezvoltat și a lansat patru programe de studii de licență – Optometrie, Asistență medicală generală, Sănătate publică, Radiologie tehnologică, și unul de masterat științific – Tehnologii moleculare în sănătate. În acest an venim cu un nou program de studii de licență – Fiziokinetoterapie și reabilitare și trei programe de master: Nutriție umană, Optometrie clinică și Sănătate mintală publică.

Țin să subliniez că toate programele de studii sunt acreditate și autorizate la nivel național de către Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare. 

admitere 2022

– Ce condiții de studii oferă Universitatea studenților?

– În prezent, la universitatea noastră își fac studiile peste 5000 de studenți din Republica Moldova și alte 35 de țări. Procesul de instruire are loc în patru limbi: română, rusă, engleză și franceză. Studenții beneficiază de condiții moderne de studii și cercetare: aule și săli dotate cu echipamente performante, laboratoare de cercetare utilate modern. Activitatea practică a mediciniștilor se desfășoară în 95 de clinici universitare, amplasate în instituții medicale republicane și municipale. Studenții de la Stomatologie au posibilitatea să-și dezvolte abilitățile profesionale în două clinici stomatologice universitare ultramoderne, pentru cei de la Farmacie am dezvoltat Centrul Farmaceutic Universitar „Vasile Procopișin” și Centrul Științifico-Practic în domeniul Plantelor Medicinale, unde viitorii farmaciști își realizează stagiile practice. Instituția pune la dispoziția beneficiarilor peste 2000 de locuri de cazare în cămine, cantine, două complexuri sportive și un teren sportiv în aer liber, zone de recreere ș.a. 

De asemenea, dispunem de Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM), ce implementează metode moderne de formare a medicilor specialiști. În cadrul CUSIM, începând cu anul II de studii, studenții obțin abilități de comunicare cu pacienții şi își formează competenţe medicale corecte cu ajutorul pacienților standardizați și simulatoarelor de fidelitate înaltă. 

Centrul de Consiliere Psihologică și Ghidare în Carieră al Universității oferă studenților servicii de consiliere și suport, pentru a-i ajuta să se integreze mai ușor în viața universitară. 

Accentuez că Universitatea se află într-o continuă dezvoltare și modernizare a infrastructurii, astfel reușim să îmbunătățim condițiile de studii și cercetare, să creăm perspective de dezvoltare profesională și personală pentru studenți și alte categorii de beneficiari ș.a.

– Ce oportunități de mobilitate academică au studenții de la Medicină? 

- Fiind admiși la USMF „Nicolae Testemițanu la unul dintre programele de studii, studenții beneficiază de un spectru variat de oportunități – stagii, participări la proiecte internaționale – activități prin care își vor dezvolta continuu abilitățile profesionale și personale. Studenții care înregistrează performanțe academice și cunosc bine limbile străine au posibilitatea să-și realizeze stagiile practice în clinici medicale de peste hotare, înscriindu-se la diverse programe internaționale, ce le oferă burse. Printre acestea menționăm Erasmus+ şi Erasmus Mundus – programe internaționale în cadrul cărora mai mulți mediciniști și-au realizat visul de a pleca într-o țară străină și de a acumula noi cunoștințe și experiență. În acest scop, Universitatea a semnat 88 de acorduri de colaborare cu universități și instituții medicale din 25 de țări. Astfel, pe parcursul anilor de studii, mediciniștii vor avea posibilitatea să beneficieze de cursuri de instruire variate ca tematică, ținute de profesori renumiți de peste hotare, de mobilități academice în instituții de profil din străinătate, de programe internaționale cu finanțare externă ș.a. Avantajul este dublu: confortul de a studia acasă și de a face studii de calitate europeană și posibilități de a studia și a face shimb de experiență în afara țării pentru o perioadă determinată de timp. Un accent deosebit punem ca deprinderile practice dobândite de către studenți și profesori să fie aplicate la întoarcere în universitatea noastră.

radiologie

– Care sunt opțiunile unui tânăr absolvent al USMF „Nicolae Testemițanu” în Republica Moldova?

– După finalizarea studiilor de licență, absolvenții se pot angaja în câmpul muncii sau au posibilitatea să-și continue studiile la masterat, ulterior – doctorat. După absolvirea unui program de studii integrate cum ar fi Medicina, Stomatologia sau Farmacia, urmează cea de-a doua etapă de pregătire profesională – rezidențiatul, apoi cei pasionați de cercetare își pot continua studiile la Școala Doctorală în domeniul Științe Medicale. Totuși, toți absolvenții universității noastre sunt așteptați să se angajeze în instituțiile medicale din țară, unde este un deficit major de medici specialiști și asistenți medicali. Împreună trebuie să contribuim la îmbunătățirea calității asistenței medicale și la modernizarea sistemului național de sănătate în beneficiul oamenilor. Societatea în care trăim astăzi se dezvoltă într-un ritm alert, iar cunoștințele și abilitățile pe care le posedă medicii specialiști necesită perfecționare continuă. 

 – Cum apreciați interesul tinerilor pentru continuarea studiilor la USMF „Nicolae Testemițanu”?

– Analizând datele Admiterii 2022, putem constata că interesul față de specialitățile medicale este unul major, la prima etapă avem 1753 de dosare acceptate pentru concurs. Anul trecut am avut o cerere aproape dublă din partea tinerilor de a-și continua studiile la USMF „Nicolae Testemițanu”: peste 1500 de dosare pentru 885 de locuri lansate în concurs, aceasta ne demonstrează că profesiile de medic și farmacist continuă să fie apreciate și mult râvnite și nici măcar pandemia provocată de noul tip de coronavirus nu a descurajat abiturienții să-și construiască o carieră în acest domeniu. 

Actualmente, avem certitudinea că tinerii determinați, inteligenți, sufletiști și empatici aleg USMF „Nicolae Testemițanu”. Am mai spus-o, la universitatea noastră vin cei mai buni tineri absolvenți de licee și colegii de medicină, care pe parcursul anilor se manifestă și înregistrează performanțe academice atât în procesul de studii, cât și în activitatea de cercetare. Este de la sine înțeles: pentru a deveni un medic sau farmacist bun, trebuie să ai capacitatea de a învăța. Or, Medicina este renumită și pentru faptul că aici se învață mult și aprofundat… De aceea, cei care aleg Medicina, Stomatologia, Farmacia etc., din start sunt conștienți că alegerea lor profesională presupune multă muncă, sacrificiu, dedicare și responsabilitate.

admitere 2022

– Cum va avea loc concursul de admitere la studii superioare la USMF „Nicolae Testemițanu” în acest an?

– În anul curent, concursul de admitere se desfășoară în format mixt. Începând cu 18 iulie și până la 2 august, candidații au depus actele on-line, pe platforma e-admitere.usmf.md, dar și cu prezență fizică, la sediul central al Universității. Platforma on-line și-a demonstrat pe deplin eficiența, fiind o modalitate comodă pentru tineri de a se înscrie la concurs, fără a se deplasa la Universitate. La 3 august am anunțat rezultatele intermediare pe site-ul Universității. În perioada 4-6 august are loc depunerea documentelor în original, iar la 8 august vor fi anunțate rezultatele finale. Dacă vor rămâne locuri neacoperite, vom organiza o sesiune suplimentară de admitere. Toate informațiile cu privire la oferta educațională, etapele concursului de admitere, taxele de studii ș.a., sunt accesibile pe site-ul Universității – admitere.usmf.md.

 

– Cu ce mesaj veniți în adresa viitorilor studenți?

– Dragi tineri, se știe că fiecare om are o chemare în această lume… Și, pornind de la marele adevăr precum că cea mai avantajoasă investiţie este cea în educație, vă încurajez să vă realizați aspirațiile și să depuneți tot efortul și energia pentru a reuși în viață. Cu siguranță, specialitatea în care veți investi astăzi, vă va aduce împlinire și satisfacție mâine.

Nu este nevoie să vă convingem prea mult, deoarece noblețea și prestigiul profesiilor de medic, stomatolog, farmacist, specialist în sănătate publică, asistent medical general, optometrist, tehnician radiolog sau kinetoterapeut vorbesc de la sine, iar voi, cu siguranță, veți face cea mai bună alegere.  

Valorificați-vă capacitățile intelectuale alegând unul dintre programele de studii oferite de USMF „Nicolae Testemițanu”, astfel veți deveni reprezentanții unor profesii nobile și a unei comunități de elită, veți fi cei care veți avea grijă de sănătatea oamenilor, veți alina durerea și readuce, în mod direct, speranța lor în ziua de mâine! 

rector emil ceban
usmf
interviu
rector
Emil Ceban
profesor
doctor habilitat în științe medicale
admitere 2022
studii universitare
programe de studii
specialitate
farmacie
Stomatologie
Facultatea de Medicină nr. 1
abiturient

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii