Rectorul Emil Ceban – doctor honoris causa al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș
- vizualizări: 3581
Rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, profesorul Emil Ceban, a fost apreciat cu înaltul titlu academic de doctor honoris causa al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, România. Ceremonia solemnă a avut loc în data de 9 decembrie curent și a constituit un eveniment în cadrul Zilelor UMFȘT.
Festivitatea a fost moderată de președintele Senatului universitar, profesorul Horațiu Suciu, care și-a exprimat sentimentul de onoare pentru ocazia de a se adresa unei personalități de mare prestigiu al domeniului științe medicale - Emil Ceban, rector și prieten al Universității de Medicină din Târgu Mureș. „Prin întreaga contribuție științifică, didactică, profesională a convins și determinat Senatul Universității să acorde cea mai înaltă distincție onorifică a comunității noastre academice – doctor honoris causa – ca o recunoaștere a meritelor unei activități de excepție”, a declarat președintele Senatului.
Rectorul UMFȘT „George Emil Palade”, profesorul Leonard Azamfirei, a opinat că misiunea unei universități este de a evidenția personalități care se disting la nivel academic. „Personalitățile care primesc înaltul titlu devin membri ai comunității academice a UMFȘT, iar rostul nostru este de a deveni colegi, prieteni și de a face astfel ca ceea ce ne separă să ne unească pentru totdeauna într-un viitor cât mai apropiat. Dincolo de ziua de astăzi, de relațiile interuniversitare și istoria ce ne unește, există relațiile dintre oameni. Oamenii mișcă instituțiile și nu invers. Gestul Senatului Universității este dovada faptului că dețineți un potențial științific valoros și, în același timp, reprezentăm instituții care ne înfrățesc intelectual și cultural”, a subliniat rectorul Azamfirei.
În Laudațio, prezentat de prof. Dr. Martha Orsolya-Katalin-Ilona, s-a menționat că rectorul Emil Ceban este o personalitate de excepție. „Evenimentul de astăzi poate fi apreciat și ca un fericit prilej de omagiere a științei și, totodată, urmează preceptele frumoasei tradiții academice de recunoaștere a contribuției de valoare a profesorului Emil Ceban – nume sonor al științelor medicale din ultimii treizeci de ani, care s-a afirmat ca un specialist notoriu în domeniul urologiei și cercetător științific, talentat și carismatic dascăl, manager eficient în munca de prorector și, actualmente, rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. Domnia Sa s-a afirmat ca un pasionat și făuritor însuflețit de relații între instituții și oameni de știință din țară și de peste hotare. Toate acestea au fost posibile numai prin muncă, devotament, vocație și perseverență”, a subliniat profesorul român.
La rândul său, profesorul Emil Ceban, vădit emoționat, și-a exprimat recunoștința pentru înaltul titlu acordat de Senatul UMFȘT, menționând că prin acest gest a fost apreciată întreaga comunitate academică a Universității de Stat Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. „Colaborarea dintre instituțiile noastre este una durabilă și deschisă, având obiective comune de dezvoltare. Totodată, suntem conștienți de faptul că avem aceleași rădăcini istorice, o singură cultură și vorbim aceeași limbă, iar toate împreună asigură perpetuarea identității noastre”, a subliniat profesorul.
Rectorul Ceban a accentuat că „instituția noastră a resimțit întotdeauna sprijinul universităților-surori din România, care au contribuit substanțial la asigurarea învățământului superior medical și farmaceutic din Moldova cu literatură de specialitate în limba română. Un rol important în acest sens a constituit și mobilitățile academice, vizitele de informare şi documentare, stagiile pedagogice și lingvistice ale personalului didactic și științifico-didactic de la toate disciplinele medicale și farmaceutice. Tot aici putem menționa desfășurarea în comun a manifestărilor științifice și organizarea consiliilor științifice specializate de susținere a tezelor de doctor și doctor habilitat, inclusiv prin co-tutelă. Ne-ați acordat ajutor logistic şi metodologic, fapt pentru care vom fi mereu recunoscători”.
În final, profesorul Emil Ceban a accentuat că bunele tradiții de conlucrare, preluate de la predecesori și înnobilate de noile generații, ating noi dimensiuni de consolidare a eforturilor îndreptate spre același vector și având aceeași cauză comună și nobilă – ocrotirea sănătății oamenilor.
Colaborările în domeniul medicinei și farmaciei între USMF „Nicolae Testemițanu” și UMFȘT „George Emil Palade” durează de circa trei decenii.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii