Schimb de experienţă în dezvoltarea Centrului de Simulare
- vizualizări: 121
La 18 iulie 2013, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a fost vizitată de Dr Ovidiu Petriş, director al Centrului de Simulare din cadrul Universității de Medicină „Grigore Popa” din Iaşi şi de profesorul universitar Richard Marz de la Universitatea din Viena.La întrevedere au participat dl Ion Ababii, rectorul USMF „Nicolae Testemiţanu”, dl Andrei Romancenco, director al Centrului Universitar de Instruire, dl Lilian Şaptefraţi, şef Secţie Didactică, şi alţi reprezentanţi ai Universităţii.În cadrul vizitei s-au discutat perspectivele de colaborare privind schimbul de experienţă între cele două centre de simulare din Chișinău și din Iași, care vor fi lansate în august, și respectiv, în octombrie, cu suportul Uniunii Europene.Rectorul Ion Ababii a adus sincere mulţumiri oaspeţilor pentru că au acceptat invitația de a prezenta seminare informative pentru cadrele didactice de la USMF ”Nicolae Testemițanu”, care își vor desfășura activitatea în Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM). În contextul relațiilor de prietenie dintre cele două universități, rectorul și-a manifestat dorința de a extinde ariile de conlucrare în vederea eficientizării proceselor de instruire din cele două centre.Dl Ovidiu Petriş a adus câteva exemple din acţiunile pe care le desfăşoară Universitatea de Medicină „Grigore Popa” din Iaşi pentru studenţi și a menționat că odată cu deschiderea, în luna octombrie, a Centrului de Simulare vor apărea un șir de posibilități de dezvoltare pentru viitorii medici.Profesorul de la Viena, dl Richard Marz, care în ultimii trei ani a colaborat cu Centrul din Iași, a menționat că un rol important în asigurarea succesului centrelor de simulare îl are schimbul de experiență la nivel internațional. Profesorul Marz a ținut să precizeze că abilitățile practice de instruire reprezintă o parte extrem de importantă în cadrul unui curriculum.Pe durata vizitei oaspeţii au vizitat mai multe catedre, printre care Anatomia omului, Histologie, Citologie şi Embriologie, Urgenţă medicală; Clinica Stomatologică; Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală; Campusul studenţesc.
Vezi Galerie Foto
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii